1
In Iasi, sunand din tobe si cantand,
Un rug ciudat in piata inaltara
Nu unui om cu pletele in vant,
Incins de flacari, i-a fost dat sa moara,
Nu un martir cu demoni scrisi pe coif
Isi stinse-n moar te soapta lui amara.
Sa vina toti sa vada acest rug,
Limfaticii cu inimi suferinde,
Azi flacarile nu un om distrug,
Ci doar pe niste carti in dant s-or prinde.
Sentimentali, neputinciosi, veniti!
Nu oameni, carti sub cer se vor aprinde.
Trec flacarile lacom printre foi
Nu arde-un om aici – e-o lume-ntreaga
Printre livezi, prin campuri cu trifoi,
Esarfe lungi de flacara se leaga,
Ling limbi de foc padurile de brad –
Nu arde-un om aici – ci-o lume-ntreaga.
E toata un pojar, e numai fum,
Si tipa viu Dumbrava Minunata;
Plangand, Lizuca va avea de-acum
Cenusa pentru vreme-ndelungata
Ca sa insemne drumul dureros
Batut de-un catelus si-o biata fata.
Se vaieta stejarii romanesti –
Peste Dumbrava Rosie-i furtuna?
Se-nalta-n cer vapaile serpesti,
Bufniri de trunchiuri prabusite suna,
Si tremurand, si plans, de dupa nori
Se arata ingrozit un colt de luna.
Au navalit puhoaie de tatari?
Butoaie mari plesnesc cu detunare,
Butoaiele cu vinul de Cotnar,
Cu vinul cel inaltator si tare
Mahniti-va, toti cei ce-ati cunoscut
A vinului inalta desfatare!
Nu-i Stefan Voda cel ce-a ridicat,
Mari, focurile strajii peste creste;
Intregi Carpatii s-au invapaiat;
E-un groaznic cataclism ca de poveste,
Istoria superba-a unei tari
Este cuprinsa-n flacarile-aceste.
A ciocanit din pliscul sclipitor
Un cocostarc albastru peste vreme,
Vapaile-i tivesc grabitul zbor,
Sub el se zbate-o lume surd si geme,
Si dupa el pornesc tacuti si gravi
Toti vulturii din mucedele steme.
Alearga caprioarele-n vapai,
Ca niste umbre deznadajduite,
Se frang in scrum, Moldova, zimbrii tai,
Fug pasarile, falfaind grabite,
Si doinele se-neaca si se-opresc,
Si basmele se-ascund in rapi ferite.
Da iata-l, s-a infiripat in foc
Cozma Racoare-n dreapta cu hangerul.
Ii zornaiesc pistoale la mijloc,
Privirea-i cenusie cum e fierul.
Calare se inalta-amenintand,
Si umbra lui acopera tot cer ul.
Priveste grav, cu ochii incruntati,
Acest simbol de tara-ntreaga arsa.
Voi cei ce-n jurul rugului dansati,
Simtiti cum groaza-n piept vi se revarsa!
Da, spaima fulgerarii urii lui
De-acum din voi nu va fi stearsa.
Nu, focul vostr u n-a fost doar simbol,
N-ati ars numai al cartilor tezaur,
Voi peste codrii ce fosnesc domol
Adus-ati al razboiului balaur,
Si au murit barbati, femei si pr unci,
Au ars in flacari mii de crengi de aur.
Nu sunt nicicand durerile uitate
Dar ranile se vindeca deplin.
Si azi, cand grele rani sunt vindecate,
Va mai inchin un blestem de venin!
Iar tarii ii inchin iubirea-n cantec,
Si celui ce-a cantat-o i-o inchin.Adăugat de: Gerra Orivera