Când vei vedea-ntre geamuri, la fereastră,
O cupă de cristal,
Şi-n cupa de cristal, o floare-albastră –
Simbolul unui rendez-vous banal –
Oricine-ai fi, să intri fără teamă,
Căci gura mea te-aşteaptă
Şi trupul meu te cheamă!…
Necunoscut, sau prieten vechi,
Nu-mi pasă!…
Oricine-ai fi, tu poţi intra oricând la mine-n casă,
Căci casa mea e casa tuturora,
E madrepolul magic de mărgean
Spre care năvile-şi îndreaptă prora,
Să-şi caute-adăpost în plin ocean…
Şi-aşa cum sunt –
Femeie sau fecioară,
Plebeie anonimă sau regină –
Eu te primesc cu-aceeaşi simpatie
Şi-oricine-ai fi,
Al meu eşti pe vecie!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Bine-ai venit, preludiu de chitară!…
Bine-ai venit, final de mandolină!…
