Mi-am zis:
Voi scrie trei romanţe…
Şi-n trei romanţe-mi voi închide,
Ca-n trei sicriuri de aramă, trei morţi iubiţi –
Trei clipe reci –
Ce-mi stau în suflet împietrite,
Ca trei luceferi stinşi pe veci
Uitaţi în haos,
Ca pe-o cracă de chiparos trei crisalide…
Mi-am zis apoi:
Romanţa primă
Voi scri-o-n gustul florentin –
Aşa cum ar fi scris-o Dante când a zărit pe Beatrice –
Şi-n fiecare vers voi pune atâta aur, cât se zice
Că-ngrămădiră credincioşii
Pe groapa primului creştin…
Pe-a doua
Voi sculpta-o-n ritmul eroticelor lesbiane,
Cu care-n Lesbos cântăreţii şi legendele nebune
Sărbătoreau pe blonda Venus.
Şi-n fiecare vers voi pune
Carmin din buzele acelor neasemânate curtezane…
Iar pentru-a treia
Voi alege tot ce-i mai trist –
Voi scri-o aşa
Ca-n versul ei să plângă glasul
Tristeţii nopţilor polare
Şi-n versul ei voi pune verde –
Un verde-mocirlos, în care
Şi-or îngropa pe veci iubirea acei ce n-o vor mai cânta…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Mi-am zis:
Voi scrie trei romanţe…
Dar azi, din aurul de-alt’dată
Şi din carminul de pe buze
Nu mi-a rămas decât o pată –
O pată verde, ce m-apasă ca şi o piatră funerară
Sub care dorm, ca-n trei sicriuri,
Trei stinse-acorduri de chitară!…
