De la fereastră, din vagon,
Văd satul alb sclipind în zare,
Un şuier lung… Tresar mişcat…
Simt inima bătându-mi tare.
Văd poarta ţărnii… Turnul vechi…
O casă… două… toate ninse!
Şi gara… lume… Uite-ai mei!
M-aşteaptă toţi cu braţe-ntinse…
E mult de când nu ne-am văzut,
E-atâta haz şi bucurie!
Doar numai frăţiorul mic
Se uită lung: nu mai mă ştie…
În ochii lui naivi şi mari
Citesc un gând, o dulce teamă…
Şi parc-ar vrea să-ntrebe-ncet:
“Cine-i urâtul ăsta, mamă?…
Revedere
