Zi cu soare,
După ploaie!…
În odaiea mea – odaie
Albă,
Veselă
Şi mică,
Cu parfum de levănţică –
Braţele noastre se-ndoaie
Ca patru raze de soare –
Patru suliţi paralele,
Ce pătrund printre perdele
Înfigându-şi în covoare
Vârfurile lor rebele!…
Nu mai plânge, Mi-Tzu-Ko,
Că-n grădină nu mai plouă
Şi-n odaia mea cea mică,
Cu parfum de levănţică,
Nu te mai mira de ce –
În rochiţa ta cea nouă –
Pari a fi raza de soare
Ce-mi dădu buzna-n odaie,
Dornică de-o sărutare
După ploaie!…
Şterge-ţi ochii…
Nu mai plânge…
Mi-Tzu-Ko, tu nu ghiceşti
Că-n odaia mea cea mică
Cu parfum de levănţică
Ce-ai fost ieri
Azi nu mai eşti?…
Şi nu vezi că Dumnezeu
Ne-a trimis un curcubeu,
Ca faptura noastră nouă –
Despărţită ieri în două –
Azi să ne-o-ntregim în soare
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Şi s-o-ntindem pe sofa
Printre perne
Şi covoare,
Ca şi cum odaia mea –
Albă,
Veselă
Şi mică,
Cu parfum de levănţică –
Ar mai fi şi-odaia ta?
Mi-Tzu-Ko, n-auzi?…
Nu vezi?…
Sau – ce-auzi şi vezi – nu crezi?…
N-azuzi tu cum sună ora
Fericirii-amândurora?…
