Ma-ntreb, ce s-a putut schimba
In mine
Si-n credinta mea,
In care stiu ca n-am schimbat nimic,
Nici chiar mandria mea de ucenic,
Pe care si-azi mi-o mai gasesc
In cele cateva volume
In care n-am scris decat glume,
De teama sa nu-mbatranesc!
Ma-ntreb si nu pot sa-mi raspund
De ce-n credinta mea m-afund
Ca luna-n fundul unui lac,
Cand lacul nu-i decat minciuna
Cu care ne-amageste luna
Si stelele, cand se prefac
In licurici —
Ganganii mici —
Pe care noi
Cand incercam, din lac, sa-i prindem,
Zadar nic mainile ne-ntindem
Ca nu gasim in lac decat noroi!
Si totusi
S-a schimbat ceva
Si-n mine,
Si-n credinta mea!
Dar ce anume s-a schimbat
N-a fost chiar schimb adevarat!
Nu s-a putut schimba decat
Minciuna unui vis urat,
Caci, daca lacul si cu luna
Raman, la fel, intotdeauna,
La fel, nu ne-am putut schimba
Nici eu,
Nici ea, — credinta mea!