Moaşa asta tânără era nouă în comună,
Venise dintr-un sat de la Dunăre
Şi Nae, cum era el bun de fomei,
S-a luat cu ea.
Ea sta întâi la cineva în gazdă,
Şi el a luat-o de-acolo şi-a mutat-o în casa lui Gogiuman,
Care era cumpărată de el.
Şi-au pus la cale să-şi lase el muierea şi s-o ia pe ea,
Că e moaşe, de!
Degeaba era ea moaşe, dacă el nu făcea copii! A dat divorţ, fără să ştie nevastă-sa,
Şi când a fost la pronunţare, el s-a dus cu moaşa la Craiova
Şi-a băgat-o pe aia, la judecată, în locul muierii.
Ea s-a dat drept ailaltă şi a zis că: „Ei! dacă el vrea să mă lase…
Eu n-am nici o pretenţie! că dacă n-am avut şi eu noroc, de!”
Şi Ana, nevasta a bună, numai că s-a pomenit cu hotărârea de
Divorţ acasă, precum că Ana Banta e desfăcută de Nae Banta.
S-a crucit, că nu ştia nimic
Şi nu voia să plece de-acasă, de la rostul ei.
Şi-a luat-o Nae târâş de picioare,
Cu capul troncănind pe jos prin gloduri, prin cărămizi,
A scos-o afară la poartă
Şi i-a-ncuiat poarta.
Iar pe dăbuleancă a băgat-o-n casă, că de la Dăbuleni era aia.
Pe urmă Ana a sărit şi ea peste poartă
Şi s-a dus şi s-a culcat la uşă,
A adormit toată noaptea la uşă, ca un câine.
Şi pe urmă, dimineaţa, o fată de-o crescuse ea de suflet
A auzit şi a venit cu bărbatu-său şi-au luat-o la ei.
Şi-a stat acolo vreo lună de zile.
Şi-au pândit până-ntr-o zi, când n-a fost Nae acasă,
Au venit şi-au intrat peste moaşă
Şi-au bătut-o şi-au turnat vitrion pe ea, pe ochi şi peste tot
Şi-aia s-a-mbolnăvit şi-a murit.
A dus-o Nae la Bălceşti la spital, degeaba.
Pe Ana asta o luase Banta când avea ea cincisprezece ani şi el treizeci.
Ea n-a păţit nimic, c-a sărit lumea,
Ce s-a băgat venetica peste femeie, să-i strice casa?
De întors, nu s-a mai întors să trăiască amândoi,
Că acum era divorţată. Vezi, dacă spusese la proces
Că n-are nici o pretenţie şi că se desface de el…
