Unu este-un ghiocel
Ce se leagănă ușor
Când bate un vânticel
La-nceput de Mărțișor.
Este cam supărăcios,
Stă mereu cu nasu-n jos…
Și se plânge că e singur,
Dar nu e, eu vă asigur!
El este urmat de doi,
Ce seamănă cu un rățoi,
Sau cu-o lebăda frumoasă,
Gingașă și grațioasă…
Sau poate-i un bastonaș
Care sprijină-un conaș…
Unde-s doi, puterea crește
Și se-mparte tot frățește!
Trei-ul e un pic mai mare,
Două dealuri, în picioare
Sau e un cocor în zbor,
Spre țări calde călător.
El a fost un mic inel
Pe deget stând frumușel…
Meșterul l-a rupt în două
Să-i dea folosință nouă.
Dar asta nu mai contează…
După el, patru urmează,
Care e un scăunel
Răsturnat! Nu stăm pe el…
Seceră cu coadă ruptă
Ce din lânuri se înfruptă
E, desigur, cifra cinci
Câte degete-n opinci.
Peste șase n-am sărit…
Este un număr iubit!
E un lacăt desfăcut,
Pus la ușă de-nceput.
Parcă e un melc răcit,
În căsuță răsucit,
Care stă să se răstoarne
Și să scoată-n grabă coarne…
Șapte parc-ar fi o coasă
Mititică, netaioasa…
Șapte zile sunt, surori,
Trec că șirul de cocori.
Ei sunt mici, ca doi pitici
Colacei pentru furnici
Numai buni de pus la copt.
Ei formează cifra opt
Rotunjori și bucălați,
Sunt tot frați, mereu legați;
Unul pe-altul se urmează,
Cifra opt de o formează.
Maimuțica cea vioaie
Coada ușor își îndoaie,
De seamănă amândouă
Chiar leit cu cifra nouă.
Noi am fost copii cuminți:
I-am ascultat pe părinți
Și la școală-am învățat,
Numai zece am luat!