Când l-au închis după zăbrele
Şi paznicii l-au petrecut
L-au despuiat de toate cele,
De tot sărmanul lui avut…
L-au dus aşa-ntre răzvrătiţii
De după zidul fără glas,
Dar şi-au uitat nenorociţii
Că gândurile i-au rămas.
Nebănuitul lor tezaur
Nebunii-ntreg i l-au lăsat
Şi-n giulgiul lor tivit cu aur
El sufletul şi-a-mpresurat.
Zadarnic bate din aripă
Şi-n goană moartea-i dă fiori,
Zadarnic huhurezii ţipă
Din turla negrei închisori.
În mândră vraje se desfată
Ungheru-ngust şi nevoiaş
Şi-i o grădină fermecată
Chilia de puşcăriaş…
Iar dacă, tainic, câte-o rază
Coboară tremurând pe pat,
Ea-nfiorată luminează
În visul unui împărat…
