Se sarutau cu glasurile, poate,
si au pornit mai departe, tot mai departe
dar s-au atins cu spinarile catre orizonturi,
cu spinarile de stelele coborîte
Culorile devenisera grele ;
le apasau umerii
ca o povara
si mai întîi au lepadat albastrul
se sarutau cu glasurile, poate,
si au pornit mai departe, tot mai departe
dar oboseala le atîrna de pleoape si de nari
asemenea mirosului de soare întunecat
Sunetele devenisera grele ;
le apasau gurile
ca o rana
si mai întîi au lepadat cîntecul
Dar ei au pornit mai departe, tot mai departe
si inimile lor fulgerau, din cînd în cînd
Apoi caii albi, ce pascura
umezeala ochilor si fragezimea obrajilor
si vigoarea mîinilor si zborul calcîielor…
Dar ei au pornit mai departe, sarutîndu-se poate
Cîmp negru… ierburi negre…
si hergheliile cailor albi
ca niste pete de tacere