Mireasa cerului albastru
Îşi împânzeşte-n ape chipul,
De vraja ei tresare unda
Şi-nfiorează-se nisipul.
S-aştern bobiţele de rouă
Pe-ntinsul luncii patrafir:
Din mâna cerului, părinte,
Se cerne preacuratul mir…
În mulcom zvon se-mbrăţişează
Cu apa trestia bolnavă –
Doi licurici şi-aprind sfiala
În adăpostul de otavă.
S-aude toaca cum, grăbită,
În fag o bate-o gheunoaie –
Se odihnesc pe iarbă mieii,
Şi zurgălăii de cioaie.
Domol purcede glas de schijă
De la clopotniţa din deal,
Să povestească lumii jalea
Înstrăinatului Ardeal.
