Pe gânduri ziua, noaptea în veghere,
Astfel viaţa-mi tot în chinuri trece –
Va vrea natura oare să se plece
La ruga mea – să-mi dea ce i-oi cere?
Nimic nu-i cer decât mormântul rece,
Repaos lung la lunga mea durere –
Decât să port iubirea-mi în tăcere,
Mai bine ochiu-mi moartea să mi-l sece.
Căci lumea e locaşul pătimirii:
Un chin e valu-i, iară gândul spuma,
Dureri ascunse farmecele firii.
O dată te-am văzut – o clipă numai –
Şi am simţit amarul omenirii…
Ce-am folosit că-l ştiu şi eu acuma?