Doamne!
Ce-am păţit aseară!…
De-a fost faptă de ocară,
Să mă ierţi, că-i vina Ta,
Fiindcă Tu ai vrut-o aşa?…
Cineva ―
Dar nu ştiu cine,
O păpuşă automată ―
A intrat fără să bată
În odaia mea…
A intrat fără ruşine ―
Goală toată,
Indecentă
Ca Ofelia dementă,
Şi râzând
Ha, ha, ha, ha!…
S-a trântit pe canapea
Lângă mine,
Ca o viespe-ntărâtată
Pe un tort de ciocolată!…
Doamne, Doamne!…
Ce ruşine!…
Dar eu ce puteam să-i fac?…
Să-i dau brânci?
S-o strâng de gât?
S-o omor?…
Sau să-i dau pace?
Nu puteam să fac decât
Să-nchid ochii
Şi să tac…
Că păpuşii n-ai ce-i face,
Şi păpuşa, dacă vrea,
Mori cu zile pentru ea!…
Cine eşti, păpuşă mică,
Cu ochi verzi de levănţică
Şi cu unghii de urzică?…
Cine eşti, păpuşă blondă,
Cu prezenţa vagabondă
Când p-aici…
Când pe colea ―
Până şi-n odaia mea?…
Cine eşti
Şi ce pofteşti?
Vrei odaie cu chirie.
Sau un loc pentru vecie?…
Păpuşică prost crescută ―
Ochi căscaţi
Şi gură mută ―
De ce taci şi nu vorbeşti?…
Sau, ca zâna din poveşti,
Nici tu nu ştii cine eşti?…
Fii cuminte…
Şi-nţelege
Că păpuşa, când se strică,S-a sfârşit,
Nu se mai drege
Chiar când este-o păpuşică
Cum eşti tu ―
Păpuşă mică,
Cu prezenţa indecentă,
Ca Ofelia dementă…
Fii cuminte…
Şi-astă-seară,
Nu mai hoinări pe-afară
Ca o biată „pierde-vară”.
Fii cuminte
Şi, mai bine,
Stai pe loc, nu mai pleca!…
Stai colea,
Pe canapea ―
Lângă mine…
Uite-aşa!…
Ca păpuşile-n vitrine
Sau ca sfintele creştine
Când Cristos le convertea!…
Şi de milă ― că era,
Biata fată,
Goală toată…
Şi n-avea nimic pe ea,
Nici măcar o pijama… ―
I-am împrumutat pe-a mea!…
Iată vina mea de-aseară ―
Mai mult vină literară!…
Dar de-aseară, Doamne sfinte,
Păpuşica e cuminte!…
Nu sunt ce par a fi… 1930