De-a Icar

De-a Icar

Am umblat cu cerşitul pe la păsări Şi mi-a dat fiecare Câte o pană. Una înaltă de la vultur, Una roşie de la pasărea paradis, Una verde de la colibri,…
Exerciții fără colac

Exerciții fără colac

Înotam spre ţărm cu disperare Şi, Doamne, mă îndepărtam de el, Îmi pierdusem simţul de orientare, Mă ţineam de-a lunii cercel Şi de degetul meu cu inel. Ca o balenă…
În geamul meu

În geamul meu

Iar trandafirul a rodit măceş, În geamul meu, în ziua de armindeni. De jalea care este pretutindeni Copacii mor şi florile dau greş. Şi păsările care-şi iau adio Ne lasă,…
Nu te-ncurca

Nu te-ncurca

Boc! Boc! In poarta. Spre dimineata, cu vreo trei zile pana-n Craciun. - Vezi, mă Gheorghe, cine bate, mă - Sare muierea. Nu se sculasera, ca era prea denoapte. Afara…
Pricina

Pricina

Mi s-a omorât timpul, Onorată instanţă. Când mă întorceam eu voluntar Din război, Am băgat de seamă Că timpului meu îi fuseseră amputate Inima, gura şi fruntea. Dar nici aşa…
Totem

Totem

Indiferent al câtelea din rând, Unul sub altul coborând, sub cruce, Parcă acelaşi cui v-a prins, urlând, A braţelor simbolică răscruce. Eşti totuşi cel care atingi pământul, Din serie, tu,…
Aceeasi nostalgie

Aceeasi nostalgie

Pachetul de tigari gol are o nostalgie pe care numai vidul cosmic o-ntelege se simte absolut parasit ca o rampa de lansare dupa ce toate rachetele trimise in stele n-au…
Aud

Aud

Aud cum se-nvârte pământul, Disting cele două rotaţii, Amândouă-mi răsucesc cântul Respiraţiei grele prin spaţii. Clipele-şi arată petale suave; Conectat la universal Sângele-mi saltă la suprafaţă epave Vechi şi le…
Cartea morţii

Cartea morţii

Semnează distrat În cartea morţii. Cartea vieţii a fost Ridicată discret adineauri, Şi arsă cu flacără mică În faţa casei. Cine a vrut să se uite S-a uitat descoperindu-şi capul.…
Fără punctuatie

Fără punctuatie

- Care apropie oamenii, ai spus? Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa. - Poate în palma. - Eu nu ghicesc decât în talpa. - Ce semn de…
Între vecine

Între vecine

Cum făcea a lui Jaliu ca s-o înfurie Pe Măria Bălii, vecina ei. Dădea gură la vite, striga păsările, câinii. -Hea, hea! Nea, Priene! Gâţi, gâţi! La vale, la vale…
Nudism

Nudism

Car namol cu o caldare La femeile care fac nudism. In tinerete aveam o parere mai buna Despre femei; Dar trebuie sa faca cineva Si treaba aceasta. Ele nu se…
Procesul

Procesul

Moaşa asta tânără era nouă în comună, Venise dintr-un sat de la Dunăre Şi Nae, cum era el bun de fomei, S-a luat cu ea. Ea sta întâi la cineva…
Tușiți

Tușiți

La cele mai bune replici ale mele Ai tuşit, Scorpie bătrână. Ele erau cheia Întregului spectacol, Le pregăteam în febră Ani în şir, Oamenii m-aşteptau cu respiraţia tăiată, Efectul trebuia…
Adam

Adam

Cu toate ca se afla in rai, Adam se plimba pe alei preocupat si trist Pentru ca nu stia ce-i lipseste. Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva Dintr-o coasta a…
Bărboşi mereu

Bărboşi mereu

Lăsăm barba să ne acopere Cu înţelepciunea ei Şi trecem gravi pe stradă, Părând într-adevăr înţelepţi De la noi şi până la toate Lucrurile. Dar, de sub iarba care ne…
Cât steiul

Cât steiul

Coadă al lui Ceapă a luat într-o zi la păscut vacile unchieşului Ion Stanciu (care-i era unchi). Asta se cam ţinea de Drăcii, Coadă ăsta. Se ţinea de zgoande. Le-a…
Dincolo

Dincolo

Femeia asta Are pe cineva în baie. Vorbeşte cu mine, Mă iubeşte sincer, Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei, Dincolo de mine. Îi citesc în ochi, În păr,…
Fântâna

Fântâna

Dacă treci pe la fântână, înainte de răsăritul soarelui, Vezi multe femei tinere şi bătrâne, Scot apă şi ameninţă din mâini, Ori boscorodesc descântece. E un fel de coadă la…
Ioana lui Mărăcine

Ioana lui Mărăcine

Are mâinile paralizate, moi Şi-a văzut-o o femeie într-o zi, şezuse pe lemne, Migoroşea acolo prin lemne, pe lângă brutărie. - Da' ce faci? - Să frâng un băţ, să…
O să plouă

O să plouă

O să plouă Își zice Dumnezeu, căscând, Și privind la cerul fără pic de nor, Mă cam încearcă reumatismul De vreo patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Ehe, se…
Rădăcina grâului

Rădăcina grâului

Maica zicea: „Lasă, fată, faceţi-vă, fată, copii Să aibă şi ei unde se duce, cu cine să vorbească, Să se joace. Că eu am fost singură şi nu-mi deschidea nimeni…
Vâlnicul de lână

Vâlnicul de lână

Începuseră să se năstimească poamele. Când se scutură florile se năstimesc poamele, „Iete cum se năstimiră porumbele", zicea Moşu Patru. Iarba se ivise e-he demult, la faţa pământului. Stăteam pe…
Adiacente

Adiacente

Adiacentele la ce-am de spus Erau acolo si acuma nu-s, Ia-le de unde nu-s, adiacente, Căci nici în gusile fosforescente Nu mai gasesti nimic de luat, de pus. Visul mi-e…
Barca

Barca

Cel mai greu se cară o barcă Peste muntele Ararat. Este munca la care m-am înhămat. Barcă-n loc de arcă. Iar potopul – demult a secat. Vâslele îmi intră în…
Cate ganduri

Cate ganduri

Cate ganduri imi trec prin cap Le las sa-mi treaca. Este placerea lor Sa se starneasca din senin, Ca norii, Si sa se destrame la intamplare, La marginea orizontului. Unele…
Dirijabilul de mine

Dirijabilul de mine

Se facea ca trageam de sfori, Trageam o data de toate sforile. Imi facusem o parasuta de nori, cu care se lasau pe copaci ciorile. Te luasem, iubito, drept lest,…
Ficat locuit

Ficat locuit

Simt aripile vulturelui Întinzând marginile ficatului meu; Îi simt ghearele, Îi simt pliscul de fier, Îi simt uriaşa lui poftă de viaţă, Setea lui de zbor Cu mine in gheare…