În noaptea-aceea luna părea un cap de mort
Tăiat de ghilotină şi aruncat in Mare-
Un cap purtat de valuri şi-n marşuri funerare
Rostogolit spre farul ce scânteia in port.
În noaptea-aceea luna părea un ghem de sfoară
Scăpat din mâna dreaptă a celui care-n viaţă
Te leagă, te dezleagă, te iartă şi te-nvaţă
Cum poţi ieşi din iarnă, intrând în primăvară.
Şi-n noaptea-aceea luna părea un chihlibar
Desprins din cingătoarea lui Crist, care murise
Ca să-nvieze iarăşi din somnul fără vise,
Sanctificându-şi crucea rămasă pe Calvar!…