Am întâlnit-o ieri în cale,
Sus, la răscruci, lângă alun,
Nu ne-am văzut de ani de zile
Cu fata judelui Zăbun.
Drăguţa mea de la podmol,
Din nopţile cu şezători,
Şi-a pironit ochii-n pământ,
Posomorâţi şi visători.
I-am prins mânuţa s-o alint,
Nedumerită se uita,
Drăguţa mea de la podmol
Mi-a zis sfioasă „dumneata”.
Iar când am prins-o de mijloc
Şi-am sărutat-o lung pe gură,
Mi s-a ascuns la piept şi-a plâns:
„De ce te-ai dus la-nvăţătură?…”