Na păcatul! ce văzui
Pe colnic, lângă Vaslui?
Fată mare, moş bătrân
Cerând fetei măr din sân!
„Fugi la naiba, ghiuj bătrân,
Nu-ţi dau nici un măr din sân.
Chiar degeaba ti l-aş da,
Că nu ai cu ce-l muşca,
Nici eşti copil mititel
Ca să mi te joci cu el”.
„Tu n-ai minte, fata mea!
Ochii văd, inima vrea.
Copilu-i copilăros,
El aruncă mărul jos
Şi nici ştie a-l dezmierda,
Nici cu el a se juca”!