Sub un chip de înger, într-un vis ferice,
Domnului Vasile gandul rau îi zice:
– “Monastirea Putna, ast locaş placut,
S-a zidit pe aur de un domn avut.
Mergi şi o darama pana-n temelie
Şi-ei gasi tu aur sa faci alte-o mie”.
Iar Vasile-domnul d-aur patimaş,
Pune sa darame ast frumos locaş.
Cand ostaşii sapa pana-n temelie,
Un batran calugar zice cu manie:
– “Domnii mari nalţara sfinte monastiri
Sa aminte ţarii zile de mariri.
Tu le surpi, o, doamne! Tu nu le-nţelegi,
Caci tu nu ai fapte de urmaşi sa legi.
Cand un domn la aur inima-şi robeşte,
Tronul se degrada, ţara veştejeşte.
Însuşi ca magnetul tragi şi însuşeşti
Aurul oriunde poţi sa îl gaseşti.
Dar te teme, doamne, sa nu tragi la tine
Cuiele de aur ce de tronu-ţi ţine.”
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Domnul nu asculta în a lui orbie,
Sapele rastoarna vechea temelie.
Domnul şi boierii între ei se cert…
Însa ce gasira? – Un mormant deşert.
Pe mormant sunt scrise litere strabune.
Un talmaci citeşte şi la toţi le spune:
– “Din comori ce strangem pe acest pamant,
Iata ce-i al nostru: un tacut mormant!”
De atuncea domnul pierde-a lui domnie
Şi curand în urma moare-n saracie.
