Nu se mai fixeaza nimic
deasupra, si dincolo de deasupra grupuri
de stele pregatesc un rasarit antic
de soare si de duhuri.
Se scriu începuturi de litere,
dar apoi se sterg pe un cer luminat
cu flambe libere
si fara de înnoptat.
În oras e lumina de zi,
ies din paturi cei care au apucat sa se culce.
Casandro, tu, vino si vezi
moartea cea mai dulce.
Numai zidurile par nemiscate.
Sus, si mai sus de sus, sunt balante
în care se împarte dreptate
si un alt fel de sperante.
Nu are cine sa vesteasca pe cine.
Turbate spirale; inima explodata.
Anul care urmeaza sa vina nu mai vine
si nu va mai veni niciodata.
