X
    Categories: Poezii

Marin a lui Pătru

Rate this post

Pe-astia-i stiu eu din 1916, din Moldova.
Ni i-au dat de ajutor, contra nemtilor.
Si ei au fugit. Beai cu ei la masa, mancai,
Si pana la poarta te-mpuscau.
In burta lor sunt numai minciuni.
Ei ti-arata laptele albu si zic ca e negru.
Si tu trebuie să zici ca ei.
Vor să-ti ia tot.
Să te imbraci c-o rubasca,
De tine si de camasa si de haina
C-un nasture rosu la umar. Si rubasti de-alea-ntunecate
Ca pamantul, parca-ai fi sobolan.
Să-ntinzi gamela pe care-o porti
La sold, să-ti dea niste linte, acolo pe camp,
Stand si-n soare, ca taie toti pomii, stejarii, toti perii, toti
Maracinii, nu mai e pic de umbra,
Ca să poata baga ei tractorul.
Ciorba zic ei ca e de linte,
Dar nu se stie de ce-o fi si aia.

– Uidu-hu’n tur pe mama voastra! – facea Marin al lui Patru,
Ajuns aici cu explicatia situatiei.
Mama voastra de bolsevnici.
Eu, să mi-i scoata cineva pe-o gaura, cate unul cate unul,
Si-i omor c-o furca de fier si c-o maciuca.
Să-i prijon în furca si să le sparg capul.
O mie pe zi i-as achita. Da, da!
I-as trage si-n teapa. As branisti zile-ntregi la tepuse
Si i-as trage-n teapa.

Să vedeti ce ne-asteapta, facea el.
Să vedeti ce ne-asteapta.
Ca si lucrurile bune ies rele.
Cercelaru, presedintele reformei agrare
La noi în comuna!
Cine e Cercelaru?
A dat pamantul pe saci de grau, pe sapunuri
Si pe femei tinere.
Nici pomeneala de-ai saraci si de-ai de-au luptat pe front.
Ivana sef de post! El si cu Butoi!
Ciupag si cu unul de albastreste ca manatarca tiganeasca.

De necaz, al lui Patru s-a-nsurat pe la 50 de ani,
A făcut un copil cu loana si-a murit tusind, din cauza igrasiei.
Ca n-a mai putut să-si termine casa, din cauza vremurilor.
A stat în ea uda si sparta,
Furios pe situatie.

Marin Sorescu:

This website uses cookies.