Spun corăbierii că în Marea Moartă
Văduvă-i de viață apa, din vechime,
Niciun strop de suflet undele nu poartă
Și pe Marea Moartă nu vâslește nime.
Cerul Palestinei, spun corăbierii,
Baldachin de ceață flutură pe maluri,
Neștiind nisipul rostul primăverii,
Doarme apa mută în tăcute valuri.
Ocolind-o pururi păsări călătoare,
N-o ating în cale pribegiri nomade,
Peste Marea Moartă dac-a prins să zboare,
Sugrumat de neguri, albatrosul cade.
Cântec nu răsună, nu s-aud nici șoapte,
Țintirim de apă-i unda ei sălcie,
Să fi plâns vreodată, ori să strige-n noapte,
Despre Marea Moartă nimenea nu știe.
Ce poveste tristă spun corăbierii,
Nici n-aș crede, poate, vorbele acestea,
Dar, cu biata minte-n patima durerii
Mă gândesc la tine și-nțeleg povestea.
(volumul Din umbra zidurilor)