E plin in jur de noi muzeul,
Si pare-un templu minunat,
In care mii de robi ai vietii
Vin sa se spele de pacat.
Sunt calatori din largul lumii,
Ce-au pribegit pe ocean,
Sa-si scalde ochii in lumina
Din panzele lui Tizian.
Stau toti cu mintea-ngenuncheata
Si-i mut cucernicul popor,
Eternitatea prinsa-n cadre
Isi poarta sfantul ei fior.
Invins de taina mare-a clipei,
Se-nchina sufletul supus
In fata vesnicei icoane
Cu rastignirea lui Isus.
Ce bland se uita chinuitul
De sub cununa lui de spini,
Lumina resemnarii mute
E scrisa-n ochii lui senini.
Nu-l dor piroanele din carne,
Zambeste pasnic, iertator,
El stie ca de veci invie
Acei ce pentru altii mor.
La poala crucii e Maria,
Si-n chipul ei, nespus de trist,
A zugravit un chin salbatic
Penelul mester de artist.
Ea-si frange mainile si geme,
In gandul ei a-ncremenit:
Nu dumnezeul, care-nvie,
Copilul ei, care-a murit.
O vad si ma intreb, pe ganduri,
De rostul nepatrunsei firi:
De ce si chinul unei mame
E-n pretul unei mantuiri?
O vad si simt in suflet patimi
Din traiul nostru masurat,
Toti rastignitii mici ai sortii
Pe rand, in minte, mi s-abat…
Si stau pierdut… In jur de mine
Se schimb-al oamenilor val…
. . . . . . . . . . . . . . .
Ce-o fi facand acum o mama
Acolo-n satul din Ardeal?…
