Râd cu toţii! Singur mortul
Tace-aşa pe loc.
Vine-o fată, pune ortul
Mortului pe piept, sub cruce,
O sărută şi se duce
Să se înşire-n joc.
Patruzeci de mâni aşteaptă
Focul călător:
Ce primeşte mâna dreaptă
Cealaltă mână-alungă –
Vezi abia o roşie dungă
Dintr-un punct în zbor.
Dar zburând, slăbeşte focul
Aripile-i scad,
Se înghionteşte întruna locul
Până n-o să mai rămână:
Cui i se va stinge-n mână
Ţandăra de bord?
Dar ea zboară, zboară-n pace.
Grabnic într-un glas
Colo-n colţ: – „Ei, na-ţi-o, drace!”
Şi-ntr-aceeaşi clipă unul
Mai din dos: – „Ei, vezi nebunul,
Mi-o azvârlit-o în nas.”
– „Petre, tu? Hai, scoate banul
Sună-l să-l vedem.
Ce-ai tu, Petre, cu tărâmul?”
– „O să-mi fie naş, cumetre.”
– „Las’ că ştim! Eşti vrednic, Petre,
Vrednic să te bem.”
Sună banul pe comoară –
Şi din nou la gard
Zboară, tot mai mică, zboară
Ca un fulg lumânărica,
Multe, multe mâni, de frica
Stingerii, se ard.
Sfârâie făclii aprinse
Lângă mort acum.
Numai gâturi vezi întinse,
Numai ochi pierduţi cu firea,
Stând ţinti în urmărirea
Flăcării de drum.
Iat-o, nu-i! aşa-i de slabă:
Dar deodată ce-i?
Nu ştiu care drac de babă,
Stând pe vatră sus, ca ţapul
Ca să vadă peste capul
Altora femei.
S-a plecat prea mult, să vadă
Şi, deodată, hu!
Şi nu singură să cadă,
A mai tras cu ea vreo două –
Ce să vă mai spun eu vouă
Hohotul ce fu!
Haide! S-a stins lumânărica.
Zarvă-ntre femei:
– „Aoleu, e la Florica!”
– „Nu-i la ea; e la Ileana.”
Iar flăcăii trag cu geana,
Râd apoi şi ei.
Râd cei moşi cu albe plete,
Iar Ileana-i foc.
Hohoteşte-un stol de fete,
Iar nevestele s-adună;
– „Vino, fă, nu fi nebună,
Vezi că-i numai joc.”
Şi cum stă proptit în coate,
Unul din bătrâni,
Cel mai mare domn pe toate,
Până şi pe-un fir de sare,
Dacă dă cel sfânt şi-l are,
Ia nuiaua-n mâni:
– „Haide, şi de ţi-or pune fato,
Braţul după gât,
O să-i răspopesc, că iat-o!
Am porunci de la vlădică:
Cine nu mi-o şti de frică
Nu mi-o şti, şi-atât!”
De-aş putea eu spune fostul
Cum a fost întreg,
Meşter, neică, mi-ar fi rostul!
Poate-aş isprăvi pe gheme
Până mâni cam pe-astă vreme,
Ei, dar nu mă leg!
Dintr-o vorbă hohot iese,
Hohot dintr-un semn,
Stau urcaţi acum pe mese,
Pe cuptor, pe unde-apucă
Şi nevrând găsesc s-aducă
Râsului îndemn.
Singur mortu-n sfânta-i pace
Doarme somnul lui –
Să te miri de el că tace!
Iar lumânărica zboară,
Râde-n drumul ei uşoară,
Iat-o iar că nu-i.
Las’ să doarmă-n pace mortul,
Om fără noroc!
Vine-o fată, pune ortul
Mortului pe piept, sub cruce:
O sărută şi se duce
Să se înşire-n joc.