Loreley

Heine
Eu nu stiu ce poate sa fie
Ca-mi suna mereu in urechi
Cu vesnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.
Se-ntuneca fara de veste,
Lin apele Rinului curg,
Si cresc ale muntilor creste
Mare stralucind in amurg.
Pe stanca un chip de femeie
S-arata din negura bland,
Bratara-i de aur scanteie,
Ea-si piaptana parul cantand.
Ea-si piaptana parul si canta
Un cantec de vraja al ei;
Te farmeca si te-nspaimanta
Cantarea frumoasei femei!
Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mica ii, dus,
Nici valuri, nici stanca nu vede,
El cauta numai in sus.
Valtoarea-l izbeste de coasta
Stancoasa, si moare-necat:
Loreley a facut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.