Azi o pânză de nor,
Mâine catargul unui drum.
Mi-am construit singur o corabie.
Când a fost gata am luat-o în spinare
Şi-am început să-i caut o apă
Pe seama ei.
Am mers aşa până când un pescăruş
I-a murit de provă,
Ca o sticlă de şampanie.
Atunci am intrat în mare
Până la glezne, până la brâu,
Tot mai greu mă apăsa dorul ei
De valuri.
Când nu m-am mai văzut deloc,
Corabia a început deodată
Să meargă singură.
O, chiar dacă mă adâncesc
Cu fiecare pas,
Şi acum tot eu o duc,
Mergând pe fundul mării, tăcut,
Cu amândouă mâinile ridicate
Deasupra capului.
