X
    Categories: Poezii

La Quadrat

Rate this post

Înger în patru colţuri, o stea cu barbă lungă,
Cine-a ştiut vreodată că tot ce eu iubeam
E-un dramaturg puternic, dar fără bani în pungă,
Un paralelogram?
 
E-un om a cărui visuri la bere tot ţintează,
Ce se consumă-n asuri şi joacă la hazard,
Un om, dorinţa cărui e pe biliard să şază,
Să doarmă pe biliard.
 
Adeseori în noapte văd umbra lui fatală,
În mână cu o halbă, în gură c-un cârnat,
În buzunări cu chifle şi subsuori o oală
Şi râde… până-i beat.
 
Visarea sa un şniţel, gândirea sa o bere,
Să bea etern, acesta e visul său ciudat –
Şi-odată auzi-vom că-n cruda sa durere
În bere s-a-necat.

Mihai Eminescu:

This website uses cookies.