Prin vegherile noastre – site de in –
vremea se cerne, şi-o pulbere albă
pe tâmple s-aşază. Aurorele încă
se mai aprind, şi-asteptam. Asteptam
o singură oră să ne-mpărtăşim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini.
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
la curţile dorului. Cu cerul vecini
cu toate că mult mai puţin o să pară.
Aşteptam să vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri paşind,
şi fiicele noastre ieşind
sa pună pe frunţile porţilor laur.
Din când în când câte-o lacrim-apare
şi fără durere se-ngroaşă pe geană.
Hrănim cu ea
Nu ştim ce firavă stea.