Nepretuind granitul, o, fecioara!
Din care-as fi putut sa ti-l cioplesc,
Am cautat in lutul romanesc
Trupul tau zvelt si cu miros de ceara.
Am luat pamant salbatic din padure
Si-am framantat cu mana de olar,
In parte, fiecare madular,
Al fintei tale mici, de cremene usure.
Zmaltandu-ti ochii, luai tipar verbina,
Drept pleoape, foi adanci de trandafiri,
Pentru sprancene firele subtiri
De iarba noua ca-a-ntepat lumina.
Luai pilda pentru trunchi de la urcioare
Si daca-n sani si sold a-ntarziat
Mana-mi aprinsa, eu sant vinovat
Ca n-am oprit statuia-n cingatoare
Si c-am voit sa simta si sa umble
Si sa se-ndoie-n pipaitul meu,
De chinul dulce dat de Dumnezeu,
Care-a trecut prin mine si te umple.
Femeie scumpa si ispita moale!
Povara-acum, cand, vie, te-am pierdut,
De ce te zamislii atunci din lut
Si nu-ti lasai pamantul pentru oale?
