Asculta pe drumuri
de cer, pe înalte,
cohorte de pasari
salbatice-n noapte.
Ce-ti lasa în urma?
Ce-ti lasa în fata?
Tomnatic imperiu,
izvoare ce-ngheata.
Curînd capriorul
la ochiul de apa
închis – cu copita
zadarnic mai sapa.
Si înca vedea-vei
ce jaf în lumina
va fi, si ce jalnic
verdict în gradina.
Atît îti ramîne:
pamînt în tenebre
si inima arsa
de grija si febre.
Din cîntec, din caldul,
nimic nu mai este,
ah, nici în viata,
si nici în poveste.
Ia seama ca mîne
cocorii în seara
vor duce si luna,
furînd-o din tara.
