De la lungi razboaie, Mihai cu marire
Intra-n capitala cu a lui oştire.
El se urca-n tronu-i mandru ocolit.
Cei ce au puterea astfel i-au vorbit:
– “Doamne! Focul arde în aceasta ţara.
Înca ieri cu ura mulţi se rasculara.
Dar razvratitorii s-au întemniţat
Şi prin zelul nostru ţara a scapat.”
– “Voi zdrobi rascoala ce ţara uraşte;
Dar voi sparge înca pricina ce-o naşte:
Daca asta ţara umbla-a se scula,
Este semn ca n-aveţi simpatia sa.
Lui Rodolf voi scris-aţi ca e razvratire,
Ca ai noştri cata cu a lui unire.
Daca cel ce-o cere e rasculator,
Ţara mea, eu însumi sunt razvratitor…
Am învins paganii, i-am gonit afara;
Dar a lor samanţa o gasesc în ţara.
Ea-nconjoara tronul pentru a-l raci
De inima ţarii, apoi a-l lovi.
Neputand acuma tronul sa loveasca,
Ea îi urca scara ca sa îl manjeasca.
Tronului nu-i pasa de loviri straine
Ca d-acea tradare ce s-ascunde-n sine.
Planta nu se teme de cei ce-o jignesc,
Ca de viermi ce-n sanu-i nasc ş-o veştejesc.
De aş şti ca sceptrul se robeşte voua
Şi oricui sa fie, eu l-aş rupe-n doua!
Jugul celor barbari oare l-am spart eu,
Ca sub jugul vostru sa-mi plec capul meu?
Prinşii fie liberi! Au cuvantu-mi dat.
Voi intraţi în noaptea d-unde v-am luat!”
Intoarcerea lui Mihai
