În pacea mută, solitară,
Cum stau cu somnul de mă-nşel,
Azi pare-o urnă funerară
Mansarda vechiului hotel…
În bezna nopţii fără stele,
Eu simt cum prinsă-n umbre reci
Cenuşa visurilor mele
Îşi doarme somnul ei de veci…
Nimic alături nu tresare
Şi nu s-aude nici un zvon,
Abia din când în când, arare,
S-abate-un vaier monoton.
Pesemne undeva departe
Se roagă vreun nenorocit,
Şi rugăciunea lui se-mparte
Peste oraşul adormit…
Ori, vrând ca să mă pedepsească,
Vreun vânt aducător de veşti,
A smuls o doină românească
De prin tranşeele nemţeşti…
