În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna…
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
– Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?…
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?…
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!…
– Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?…
Să ne spună…
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
– Să ne spună… să ne spună…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot – nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!…