Acuma când, în noapte, la tine gându-mi port,
Mi-e sufletul o casă din care-ai dus un mort.
Tot mai plutește încă fiorul stinsei vieți,
Sunt urme de răsuflet ce-s scrise pe păreți…
Dar e atâta umbră în golul ce-a rămas
Și-atâta întuneric se lasă ceas cu ceas,
Că, dornic să se spargă pustiul mut și sec,
Aș vrea să-mi nărui casa — s-o nărui și să plec…
din volumul Din larg
