S-a urnit din pacea morţilor stăpână,
Neagoe-nţeleptul, Neagoe voievod,
Şi-a sfărâmat azi-noapte, cu domneasca-i mână,
Lespedea de piatră, lespedea bătrână,
Unde-l îngropase cuvios norod…
În mormânt la Argeş pătrunsese dorul
Care plânge-acuma, sus la Făgăraş.
Fremătând din valuri Oltul, călătorul,
L-a trezit din somnu-i greu pe domnitorul
Adormit în vechiul creştinesc lăcaş…
L-a trezit – şi dornic să-i cunoască sfatul
Mortului de-alături, mortului mai nou,
Neagoe bătrânul părăsindu-şi patul,
Căutându-l unde-i proaspăt îngropatul,
S-a-ndreptat spre scara marelui cavou…
Se-ntâlniră morţii amândoi în faţă,
Osebiţi la vorbă, osebiţi la port,
Şi încrucişându-şi suflul lor de gheaţă,
Au văzut deodată că din altă viaţă
S-a desprins aicea fiecare mort…
Doar-abia o clipă le-a ţinut divanul,
N-a fost grai de cronici grai de pârcălab;
Cu mândria-i rece mut sta suveranul,
Şi-a-nţeles degrabă Neagoe, sărmanul,
C-a pierdut domnia neamul Basarab…
