Ardeţi satele, strigă Crişan,
Ardeţi satele care nu se ridică,
Faceţi-le holde mănoase de foc
Să rodească neascultarea prin vreme,
Să se stârpească ultimul sâmbur de frică,
Înălţaţi biserici de flăcări în loc
Şi cântaţi în ele blesteme!
Ardeţi satele, strigă Cloşca,
Ardeţi satele care nu se răscoală,
Să se mistuie toată răbdarea din ele,
Nici un fir de umilinţă să nu mai poată-ncolţi,
Înălţaţi din flăcări până la nouri castele
Şi locuiţi-le cu îndrăzneală
În veacul veacurilor vii!
Numai Horia tace şi se uită în jar:
Nu poate fi în zadar, în zadar, în zadar…