Sandu Sfoiag s-a însurat cu Gligorina.
Sta în casa ei, că el nu-şi făcuse, dacă tot avea ea.
într-o dimineaţă ea pleca la Bălceşti.
– Scoală, mă.
– Păi, de ce să mă scol, fă, la miezul nopţii, că eu nu
Merg la Bălceşti.
– Du-te pe la tac-tu-n deal.
– Păi, ce să caut eu pe la tata, acum până-n ziuă?
Nu l-am văzut ieri?
– Păi, să-ncui uşa, că nu te las eu singur în casa mea.
Acum eu aş fi plecat, dar îmi spălase cămaşa,
Că, n-aveam decât una şi-mi dăduse un combilizon de-al ei.
Cum să mă duc eu aşa la tata? Cămaşa era udă.
Ea-mi da zor să mă scol. Dacă-am văzut, m-am sculat,
Mi-am strâns bine haina la gât, am prins-o cu un cui
Şi-am luat cămaşa udă, chitită, s-o usuc acolo.
Când mă vede tata: „Păi, ce e, bă, cu tine?”
– Păi ea plecă la Bălceşti să târguie.
– Şi dacă plecă, ce?
– Păi, mă dete afară şi-ncuie uşa, până se-ntoarce.
– Fire-al păcatelor cu muierea ta – aşa o duci tu acolo?
Să nu te mai prind că-i mai calci pragul.
Dimineaţa am pus cămaşa la soare, s-a uscat,
Ea a venit după combilizon, dar nu l-am mai dat.