– E, azi-noapte visă porcul sânge, zicea mama, dimineaţa, oftând.
– Păi, cum aşa?
– Fiindcă azi e Ignatul, îl tăiem, -îu!
Se ducea Nicolae de-i chema pe Mitran, pe Seder, pe Chirimenţi,
Vecini care ştiau dinainte, îi găsea ascuţindu-şi cuţitele.
Le vedeam căciulile ţuguiate pe deasupra gardului, aşa săltau.
-Duceţi-vă unul de legaţi ăl câine, mă. Să nu se dea la lume.
Porcul parcă presimţea, odată se făcuse spărios, nu mai venea
La porumbul întins.
Ceva de pe vremea când era frate cu mistreţul şi liber îi scapără
In ochii roşii. Părul i se zburlea pe coamă.
înghesuit lângă gard era prins de picioare şi răsturnat jos, buf!
„Mă ţine bine de el! Hăă!!”
Se auzea guiţatul lung, horcăitul.
Noi, închişi în odaie, ne îndesam deştele în urechi, dar vaietele
Prietenului nostru, sfâşietoare, se strecurau pe lângă deşte,
Ne cutremuram.
Ne schimbam părerea despre Mitran, Seder, ăştia care ştiau atât
De bine să facă de petrecanie.
Când aflam mai din timp când cade Ignatul, eu cu Ionică ne sculam în ziua aia mai devreme, şi-1 scoteam în vale, pe la fundul Grădinilor.
Să se piardă în lume, să ia drumul codrului, pe Mătăsoaia, ca Haiducii.
Dar porcul venea de cum o auzea pe mama râcâind ceaunul.
Odată abia învăţasem să fac literele şi i-am trimis de cu seara
Un bileţel, scris cu litere de tipar.
I l-am pus în coşare.
Mesajul era cât se poate de clar.
Guiţ, după ce-a-ntors la lumina lunii pe toate părţile
Bucata aia de hârtie cu pătrăţele,
A mâncat-o ca pe dovleac, fără s-o citească.
Cum am văzut mai târziu că se întâmplă în drame, când împricinatul
Nesocoteşte ştirea de păzeală.
După un ropot de plâns, biruia curiozitatea şi setea de spectacol,
Ieşeam din casă, cu ocazia pârlirii.
Legat de un par, era perpelit prin paiele care ardeau cu
Vâlvătaie. Focul zvântă lacrimile. Acum, dacă tot apucase de
Murise!
Parcă îţi mai trecea supărarea. începea să miroasă curtea
A şorici. Mama, în casă, cu ceaunul cu apă clocotită pe foc,
Cu postăvi întinse la vatră. Trei zile ţinea treaba.
Mai răsufla când făcea trandafirii, seara, pe măsuţa joasă,
Plină cu carne tocată cu mirodenii.
Ceaunul cu burta fierbea pe foc.
O dată a luat-o Osman, ne-a stricat Crăciunul, javra.
Crăciunul fără porc era ca şi când nici nu s-ar fi născut Isus.
„Ăia de nici n-au tăiat porc” – asta însemna că umbli
Gol,
Cea mai mare mizerie şi-un început de stricare a sufletului.
Te-ai păgânit! Te-ai păgânit! Tu nu tai porcul.
După sfintele sărbători femeile, iar cu mâinile până la coate în Carne. Topeau osânza, făceau untura, puneau la afumat slănina
Sus pe fiare pe unde iese fumul, după care o mutau pe bârnele
Din casa cu focul.
Umpleau o garniţa cu untură, puneau şi cârnaţi prin ea şi-o
Săltau în pod. Acolo se-ntărea, de frângeai lingura-n ea
Căutând după jumări ori pecie.
După aia – săpunul. Osânza şi grăsimea a rea erau fierte în cazan,
Se punea sodă, se făcea leşie din cenuşă – venea o
Muiere care ştia să facă leşie bună şi-o mai ajuta pe mama la
Mestecat,
Până când începea cazanul să bolborosească. Era dat jos şi
Până dimineaţa se închega un săpun cât roata carului.
Aici se termina şi povestea porcului, la săpun.
„Mă, Nicolae, ia du-te tu cu sacul la Picături şi cumpără
Un purcel, repezi-te mâine dimineaţă” – zicea mama –
Că văd că vă place la toţi carnea, nu vă e silă, nu faceţi
Nazuri.
Se aducea purcelul, era slobozit în coşare, mic cât o găină.
Eu şi cu Ionică şi începeam să ne facem treabă pe lângă el,
Dă-i lături, învaţă-l să mănânce boabe, împrieteneşte-te cu el,
Gâdilă-l. Şi tot aşa.
