– Surioară dragă, am…
Am venit să-mi dai şi mie…
Pân la primăvară…
– N-am.
– …un grăunte… ai o mie.
– N-am.
– Dar toată lumea ştie:
E doar lucru cunoscut.
– Am, da nu vreau
să-mprumut!
Astă-vară ce-ai făcut?
– Am cântat…
– Acuma joacă!
– Îmi e foame, c-aş juca…
– Joacă…
– Nu mă enerva,
Că-s nervos… îmi dai, or…
– Ba.
– Eşti zgârcită…
– Mă închin.
– da o să te-ntind puţin.
Şi-agăţând vioara-n grindă
Greieru-nşfăcă furnica
Şi-ncepu să o destindă.
Şi-a bătut-o zdravăn, vere!
Apoi s-au oprit. Tăcere.
Amândoi stăteau ca muţi.
– Ei, acuma mă-mprumuţi,
Surioară?
– Cu plăcere.
