Porneşte-n zvon de zurgălăi
Vuind caleasca boierească,
Dănciugii goi s-alungă droaie,
Boierul strigă din calească:
— Hei! cine vrea această pungă?
Voinicul ăla s-o ajungă!
O goană de ogari, nebună,
Toţi se reped, că toţi o vor.
Dând chiot, surugiul mână,
Clăbuci fac armăsarii-n zbor;
Şi urlă haita ţigănească
Prin nori de praf, după calească.
S-apuce-ntâi toţi vor odată,
Se zbuciumă, se îmbrâncesc;
Se-ncinge-o luptă desperată,
Şi cad, şi se rostogolesc:
Naintea lor caleasca zboară…
Ei sar; s-aştern pe goană iară…
Târziu, sătui de alergare,
S-abat pierzând orice speranţă…
Caleasca după deal dispare.
Departe flutură o treanţă…
E unul dintre puradei,
Tot se mai ţine-n urma ei.
Un pas mai e pân’ la calească,
Dar simte că rămâne-n urmă…
Ar vrea să strige, s-o oprească,
Dar răsuflarea i se curmă:
Un gest în sus, un vaiet stins,
Şi cade mort, cu braţu-ntins…