X
    Categories: Poezii

Gândind la tine

Rate this post

Gândind la tine fruntea-acum mă doare.
Nu ştiu ce rost mai are-a mea viaţă
Când n-am avut o clipă de dulceaţă:
Amar etern şi visuri pieritoare!
 
De ce în noapte glasul tău îngheaţă!
Vedea-vor ochii-mi înc-o dată oare
Frumosul trup, – femeie zâmbitoare! –
Ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n braţe?
 
Tu, blond noroc al unui vis deşert,
Tu, visul blond unui noroc ce nu e,
De-i mai veni, să ştii că nu te iert.
 
Căci dorul meu mustrări o să-ţi tot spuie
Şi sărutându-te am să te cert
Cu dezmierdări cum n-am spus nimănuie.

Mihai Eminescu:

This website uses cookies.