Frunzulita ram de laur,
Ana, umbra mea de aur –
drum pe jos si drum pe sus
din apusuri te-am adus.
Sub pleoape, rosturi – tara –
le culegi întîia oara.
Si te uiti, si vezi, si vezi
anul tînar prin livezi.
Celor pomi si-acestor mume
le surîzi, le darui nume.
Vrei sa pipai snopii, sapa,
te uimeste graiul, apa.
Frunza-i alta-n lume noua.
Fluturi, om, poveste, roua,
zarea alba-n cerc fierbinte,
serpii prin amurguri sfinte –
tu te miri cum toate, toate
altfel sunt. Ah, cum se poate?
Numai luna, rea ori buna,
ti se pare-aceeasi luna.