De ce mi-ai promis că vii
Cu buzele-ţi arămii,
Când ştiai c-ai să mă minţi
Cu aceiaşi zece dinţi
Cu care m-ai sărutat
Când din „Moşi” ţi-am cumpărat
Un flacon de „Ton Sourire”
Şi-o cutie de rahat
„Hagi Bekir”?…
De ce mi-ai jurat solemn
Pe icoanele de lemn
Şi-ai promis lui Dumnezeu
C-ai să mă iubeşti mereu,
Când tu ne-ai minţit la fel
Şi pe mine,
Şi pe El?…
De ce taci?
Cum?…
Tu nu ştii
Că fetiţa mincinoasă
Chiar când este-aşa frumoasă
Şi cochetă
Cum eşti tu ―
Vânzătoare la „Bon Goût” ―
Nu mai merită să fie
Nici dorită,
Nici iubită,
Nici subiect de poezie
Într-o mică prăvălie
Cu mantouri
Şi rochiţe
Scoţiene
Şi pestriţe?
Nu ţi-a fost măcar ruşine,
Când ştiai că n-ai să vii,
Să-mi mănânci două cutii
Cu „praline”,
Alta cu „marons glacées”
Şi nu mai ştiu încă ce ―
Că tu prea mănânci de toate,
Prea ai pofte asortate!…
Aoleo… şi vai de mine!…
Ce să mai fac eu din tine?
Că de ieri nu te iert,
Ba chiar să te şi blestem,
Că de tine nu mă tem…
Ce te fac eu nu-i secret ―
Te fac „cu ou şi oţet”
Şi, dacă-ar fi să te-ntorci,
Te fac „albie de porci”,
Cum se face-n Făgădău…
Şi-apoi rog pe Dumnezeu
Să te facă şi mai rău
Decât ce te făcui eu!…
