Trambiţa rasuna sus pe coasta verde;
Armia lui Ţepeş printre brazi se pierde.
– “Iata! strig vitejii, mandrul capitan
Ce-a ucis cu mana-i paşa musulman!”
Domnul îl saruta şi cu bucurie:
– “Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soţie?
Daca vrei avere, da-ţi-voi cat vei vrea;
Daca vrei soţie, da-ţi-voi fata mea!”
– “Doamne! nu voi aur, nici onori deşarte:
N-am venit în lupte sa-mi trag aşa parte;
Plangerile ţarii braţul mi-a-narmaT
Pentru-a ei scapare astazi m-am luptat.
Iar de este vorba sa-mi dai soţioara,
Afla ca eu însumi sunt o fetişoara!”
La aceste vorbe junele frumos
Coiful îşi arunca, paru-i cade-undos.
Toata adunarea vede cu rapire
O fetiţa dulce ca o fericire.
Domnul se rapeste de mandreţea ei.
– “Care din boierii-mi vrei barbat sa iei?”
– ” Doamne, zise fata, vrei sa fiu soţie
Unui din ostaşii care-mi place mie?
Toţi sunt bravi la lupta, nu ma îndoiesc;
Însa pe-al meu mire voi sa îl iubesc.”
Domnul fiu s-arunca l-ale ei picioare
Şi cu o vorbire dulce rugatoare:
– “Fii a mea domniţa şi îţi jur pe cer
Pentru tine-n lume sa traiesc, sa pier!”
La aceste vorbe tanara fecioara
Rumenind la faţa ca o rozişoara:
– “Daca vei iubirea-mi sa o dobandeşti,
Pentru ţara, doamne, sa mori, sa traieşti!”
