Eşti singură astăzi, tu, inima mea,
Biserică veche-n ruină,
Sub bolta ta sfântă-nnegrită de vremi
Azi nici un drumeţ nu se-nchină.
Eşti singură astăzi… Păreţii-s bătrâni,
Nu-i cântec în stranele mute,
Icoanele-s şterse, şi nimenea nu-i
Altarul uitat să-l sărute.
Prin neguri arare s-abat amintiri
Lăcaşul pierdut să şi-l vadă,
Şi fâlfâie tainic din aripa lor
Ca groaznice paseri de pradă.
Ducându-şi pierzarea, trec vifore-n drum,
Te zbuciumă-n goană păgână…
— Şi tu ceri zadarnic un fulger răzleţ
Să-ţi năruie bolta bătrână!