Citesc… De sub pleoapa nu o data
Îmi scapara în jos, pe-obrazul meu,
O lacrima… si te citesc mereu
Si parca te-as citi întâia data!
Ce orizonturi noua-mi luminezi
Cu raza geniala-a mintei tale!
O lume ideala tu-mi creezi
Si peste toate-arunci un giulgi de jale
Ce fâlfâie întunecat în aer…
Si strunele pe care ning petale
Suspina-amar, ca-n vis, abia atinse
De degetele-ti palide si reci,
De degetele-ti reci si-atât de pale…
scotând sub mâna ta maiastra un vaier…
Si fruntea ta cu lauri o-ncununi,
Cu crini, cu nuferi, feregi din genuni,
Cu trandafiri ce din gradini i-aduni…
Plutind spre culmi cu aripele-ntinse,
Învaluit în nouri, tu petreci
În sfânta-apoteoza-a mortii reci…
O, numele tau sfânt poti sa ti-l treci
În cartea nemurirei necuprinse…
Cât va mai izvodi glas omenesc,
Un viers in dulcea limba-armonioasa
Din cea mai scunda si-umilita casa
A preamaritului grai românesc!
