Trece ca o pânza, desfacut din trâmbe,
Vântul rau si taie dealurile strâmbe.
Ia pustietatea vânata din dunga,
Rascolind scaietii si rachita lunga.
În copacii negri recea lui arsura
Pune glomotoace de clestar si zgura.
Râjnitele sale lasa rumegus.
Cleiurile sale fac alunecus,
Povârnisul luciu, dis-de-dimineata,
S-a-nvelit cu tipla si pojghii de gheata.
Apele de-a valma, balta tot asa,
Au facut deasupra sloi de tinichea.
Totul, dintr-o data, se copilareste,
Vrând sa se-mpietreasca ce nu se-mpietreste.
Au fugit din salcii mierlele si cucii.
Numai cioaca poate sta în vârful crucii.
Au zburat vulturii-n lumea ceealalta,
Cu sfânta lumina nitelus mai calda.
Bietii de paianjeni, care torc matasa,
Sase luni din gauri nu mai au sa iasa.
Floare si mireasma au tacut chitic,
Marele se face din ce-n ce mai mic,
Pâna la tipicul mic al jucariei,
Ca sa-l ia cu mâna mai usor copiii.
Despre câmp, atâta as avea de zis,
Ca e plin de iepuri pâna-n Paradis.
Dar în povestire e o-mpotrivire
Ce-ar putea pe altii decât noi sa mire.
Mos Craciun porneste,
Vântul îl opreste,
Vântul îi întoarce,
Încotro si-ncoace,
Sania, badie:
Parc-ar fi, si nu e, tot o jucarie.
La rascruci pe drumuri, cinci vânturi, gramada.
Sar sa-i risipeasca stelele din lada.
Lazile sunt toate bine încuiate,
Lacatele grele-au chei întortochiate.
Lupii-ntre raspântii i-au iesit nainte,
Fara sa-si aduca barba lui aminte.
– “Ce catati aicea, mai, cateii mei, –
I-a mustrat unchiasul, – T;uluc si Grivei?
Dati-va deoparte, fiare pamântesti,
Nu-i pentru jivine drumul cu povesti.
Ce vreti? Miei de pâsla si cai de hârtie ?
Poate mucavaua de foame sa tie ? ”
Pusi pe doua rânduri, în troianul gros,
Lupii, de rusine, au facut frumos.
Va sa zica, vântul, în feluri si chipuri,
Vru sa-ntoarca mosul din drum, cu tertipuri.
I-e necaz, ca si el face pomi si stele,
Frumuseti si lucruri, mari si maruntele,
Din postavul lumii, alb, împaratesc.
Ce folos, ca-ndata toate se topesc:
Straveziu, usure, horbote, broboade,
Lucrul lui, ca scrumul, se sfarma si cade,
Iar, ca sa dureze, cât de cât mai bine,
Trebuie sa-l lase-n ramura ce-l tine;
Pe când el, Unchiasul, pe al lui îl muta
De nu se sfarâma unul dintr-o suta.
Toate-ajung diseara bune si întregi
Si tin pân’la anul fara sa le dregi.
Iata de ce-njura vântul si-l înteapa
Si de ce Unchiasul nu vrea sa priceapa.
Dupa multa truda, poftim ca soseste.
Rumen, gras si vesel, mâna boiereste,
Hamuri si zorzoane îi încing magarii,
Albi cum e sideful, iuti ca telegarii.
Potcoviti cu sticla si cu giuvaere,
Ca sa aiba-n coasta copita putere.
A sosit cu bine Mos Craciun, dar stiu
C-a tinut si plosca, bine, cu rachiu.