Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prafuit din zarea ta,
Ca niste nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o masori
În geamuri prin perdea.
De-acum straina mâna ta
Îti va sedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alaturea de-o carte.
Si ochii tai, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufar de o stea.
Orbit-a viata si, cu ea,
Si cântecul si luna,
Si unda-n care stralucea
S-a stins pe totdeauna.
Tu pentru veci tu nu vei mai fi,
Si-ai fost, cumva, vreodata?
Pustiul ma învalui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altadata!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot cautând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fara drum,
În care toate doar au fost,
Si nu mai sunt acum.
