Frunză verde şapte brazi,
Fost-am noi vreo şapte fraţi
Ş-au pierit cinci într-o marţi,
Şi rămas-am numai doi
De umpleam lumea de noi,
Ş-a pierit unu-ntr-o joi,
Şi rămas-am numai eu,
De arde sufletul meu,
Frunză verde siminoc,
De scârbă, de mare foc,
Stau în codru şi gândesc
Ce să fac ca să trăiesc?
Să m-apuc de plugărie,
Ori s-apuc în haiducie?
Măiculiţă, ce m-oi face
Plugăria că nu-mi place,
Că de când eram eu mic
Aveam semne de voinic.
În loc să mă leg de sapă
Eu duceam murgul la apă,
Iar când murgul necheza
Doru-n mine se trezea,
Dor de codru înverzit,
Cum e bun de voinicit.
Când eram de şapte ani
Luam miei de la ciobani,
Fără plată, fără bani.
Când eram de optsprezece,
Cercam vinul dacă-i rece,
Pivniţa de-i răcoroasă,
Crâşmăriţa de-i frumoasă.
Când eram de douăzeci,
Mă legam de turci, de greci
Şi de capete-i scurtam
Şi aleanu-mi uşuram.
Dar acum sunt om stătut,
Şi păţit, şi priceput
Şi văd bine că-i dat mie
Ca să mor în haiducie.
Doina voinicească
