X
    Categories: Poezii

Doina voinicească IV

Rate this post

Frunză verde clocotici,
Haideţi, frate, de pe-aici,
Că nu-i bine la potici,
Frunza-n codru s-a rărit
Satele s-au înmulţit,
Potirele s-au pornit!
Haideţi iarna la stăpân
Să cărăm mereu la fân,
Haideţi iarna la ciocoi
Să cărăm fân pentru boi
Până ce-a da frunza-n cătun
Ş-a cânta cucu-n alun.
Primăvara de-a veni,
Iar la codru ne-om porni
Şi prin frunze iar vom cânta
Şi de grijă ne-a purta
Plaiul cu pădurile,
Pădurea cu murele,
Seleaful cu armele,
Armele cu gloanţele.

Vasile Alecsandri:

This website uses cookies.