Cât o roată de car mare,
Cu trei rânduri de pistoale
Ş-un baltag legat de şale.
Trăsei două, trei pârloage,
Foamea la pământ mă trage!
Dacă văzui şi văzui,
Două, trei cruci îmi făcui,
Luai coasa de picior
Şi-n văzduh îi detei zbor,
Ş-o izbii de-un păducel,
Sări coasa din căţel.
Iaca stăpânul călare
Că-mi aduce de mâncare
Mălai negru zguruit
Şi uscat, şi mucezit.
N-apucai să-mbuc o dată,
Ciocoiul îşi face plată
Şi mă ia la schingiuit
Că nimic nu i-am cosit.
Eu o palmă îi detei
Şi toţi dinţii că-i scosei.
Dacă văzui şi văzui,
Şoim de codru mă făcui
Şi de când m-am haiducit
Drag îmi e drumul cotit.
Când văd tabere venind
Şi ciocoii-nalbăstrind,
Mă fac broască la pământ,
Îmi aşez durda spre vânt
Şi mi-i iau la căutare
De la cap până la picioare,
Şi chitesc şi socotesc
Pe unde să mi-i lovesc?
La retezul părului,
Pe din dosul fesului,
Unde-i cald ciocoiului.
Eu chitesc, durda pocneşte,
Ciocoiul se zvârcoleşte
Şi de zile se sfârşeşte.
Las’ să moară ca un câine,
Că i-am zis ades: „Stăpâne!
Nu-ţi tot bate joc de mine,
C-a veni vara ca mâine,
De te-oi prinde-n’ Lunca Mare
Să-ţi fac divan pe spinare
Şi să te calc în picioare
Ca pe-un şarpe otrăvit,
Ca pe-un duşman ne-mblânzit.”
Doina voinicească (A lui Ion Petreanu)
